ne delimitează margini, iar noi, fire de nisip,
de la gât pănă la bază avem doar o misiune:
unii lent,alţii grăbiţi, să ne scurgem cu-orice chip .
Şi e mare-orânduială în a timpului clepsidră,
cu stricteţe şi rigoare, respectata-i ierarhia,
ce e drept, e inversată...regulă-n captiva hidră
de la mic, până la mare, abolită-i anarhia.
Firicele mici, deasupra, care-abia au prins contur,
peste alte firişoare, care stau să se-mplinească,
lunecă înspre lumină , încep marele sejur,
care scurt: se cheamă Viaţă, vor sta toate să-nflorească.
Boabe aurii, rotunde se întind în strat la soare
şi împing pe cele slabe,către gât,tot mai la vale
şi în toată îmbulzeala câte-un vaier care doare,
câte unul, căte unul, gâtul lung le tot absoarbe.
O clepsidră este timpul şi de buza ei m-agăţ,
să fac tot ce n-am făcut, să alerg, să răd, să cânt
să scriu astăzi poezie şi în vers să mă răsfăţ,
să respect şi să iubesc tot ce-i sfânt pe-acest pământ.
Nelly Păscălin_06.08.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu