Dorul meu, puţin coleric

       

Am brodat nemărginirii două margini din brocart,
Mi-a zburat în ele dorul, cu fireturi le-am legat,
Am desprins mănunchi de raze, torţe deasupra genunii,
Să îi lumineze calea pân' la capetele lumii.

Şi acum umblă bezmetic, sare de pe-un nor pe altul,
Liber, beat de fericire, râde exersăndu-şi saltul.
Am pus ziduri între noi, perdea deasă din topaze,
Marea mare, învălurată, aurii, nebune  raze.

L-am pierdut pentru o clpă, între nouri nu-l mai văd,
O fi lunecat, nebunul, sumbre şanse îi prevăd.
Să trăiesc fără de dor...nu, gândul ăsta îmi displace,
De pe creasta unui val el cu mâna semn îmi face.

Eu mă bucur că e viu şi pluteşte peste valuri
Şi brodează infinitul, curcubeie peste maluri,
Licurici pe cer culege, le-mpleteşte diademă,
Pentru mine-a lui prinţesă, aici nu-i nicio  dilemă.

Dar la noapte ce vei face? E atâta întuneric...
Dezbrăcat, făr' de-apărare, dorul meu , puţin coleric,
Să te-avânţi până la stele, cată Calea luminoasă,
Nu cumva să rătăceşti, în zori să te-ntorci acasă!