Dac-ai trăi, mamă ţi-aş cere

                                            Lacrimi pentru paradisul perdut!

Mi-e dor de tine mamă,

mi-e dor de casă şi de sat,

mi-e dor de dealuri şi de toamnă,

de-un veac parc-ai plecat.

Dac-ai trăi, mamă, ţi-aş cere

să-mi spui: acolo, între dealuri,

mai are toamna gust de mere,

pădurile ecou de naiuri?

Şi cerul mai e fără nori

şi răsăritu-i tot frumos,

în plop mai e cuib de cocori

şi glasul îţi mai e duios?

Dac-ai trăi, mamă ţi-aş cere,

să-mi spui că totu-i neschimbat,

că toamna-i cu miros de mere,

în beci stă vinul tulburat.

La grinzi ciorchinii albi atârnă,

mirosu-i viu, de pâine caldă,

te pregăteşti intens de iarnă,

ai părul strâns sub o broboadă.

Dac-ai trăi, poate ti-aş cere

- dar odihneşti, mamă, sub cruci - 

să-mi pui sub pernă două mere,

să-mi amintesc toamna de-atunci.

                                                                      de Nelly Păscălin